E trist să fii pion; întotdeauna există o mână nevăzută care te împinge după bunul ei plac și nu poți să ripostezi! Înaintezi un pătrat, apoi te oprești și aștepți ca viața să te împingă iarăși. Cineva face calcule pe seama noastră, ne privește din umbră, ne pune să ne luptăm cu alte piese de pe tablă sau, dacă-i în toane bune, ne trimite niște idei de-a dreptul suprinzătoare. Apar coincidențe, presimțiri… Pionii nu au de ales: fie luptă și înaintează, fie cad! De obicei cad; mâna tainică îi sacrifică după bunul ei plac! Pionii nu au vedere de ansamblu, ei văd doar pătrățelul de sub nasul lor și habar n-au că există un plan, nici măcar bănuiesc! Totuși, se mai întâmplă ca unul dintre ei să ajungă până la capătul tablei. Este gloria lui supremă, momentul transformării! Dintr-odată, pleoapele i se ridică, iar zăvoarele de pe mintea lui încep să cadă. Ochii îi scânteiază, privirea îi devine inteligentă... O voce tainică tocmai i-a șoptit marele secret: că nu este doar un biet pion, ci o piesă importantă! Are o misiune , are un scop, un mesaj! Așează-te pe un scaun, așează-te undeva, oriunde! Te anunț că am ajuns la capătul tablei și că nu mai sunt ce am fost cândva. Te-am căutat tot timpul, în fiecare pătrățel din drumul meu! Am înaintat cu greu doar ca să te aflu, ca să te găsesc și acum îmi înțeleg trecutul. Totul e limpede și înțelegerea mea e adâncă! Abia acum mi s-a limpezit privirea și pot să văd departe, până la tine.