Un roman pe care îl veți îndrăgi din cel puțin trei motive: are firesc și naturalețe, pentru că este despre viață, despre iubire, despre căutări personale, fără nimic artificial; ne regăsim confidenți și martori oculari ai experiențelor și introspecțiilor personajului principal, Ștefan Munteanu; mesajul acestei povești de viață este înrudit cu cel al psihologiei și literaturii de dezvoltare personală: indiferent de experiențele de viață pe care le trăim, contează să le metabolizăm, să le asimilăm și să mergem mai departe fără să privim înapoi... Viața este frumoasă.Viața este fantastică, tot ce urmează să ți se întâmple va fi fermecător, oamenii sunt mai buni decât ești tentat să crezi, fiecare floare merită a fi mirosită, fiecare munte poate fi urcat, fiecare clipă trebuie trăită, dar nu privi înapoi! Nu vei deveni nici mai înțelept, nici mai prudent. Vei face exact aceleași greșeli, dar în plus le vei face fără plăcere, fără speranță, cu moartea în suflet.” (fragment)Cine a avut sau va avea curiozitatea să îl citească pe Tudor Călin Zarojanu va descoperi singur un liant sau mai multe care leagă acest roman de altele două (deja publicate: Revoluție personală și Reluare cu încetinitorul) care refac într-o cronologie dictată de alte rațiuni decât cea pur calendaristică, fără condiționarea de a citi întreaga trilogie”, probabil urmând o logică inefabilă a inimii și a întâmplării câteva felii de viață trăite de un tânăr în România, într-o secțiune temporală cuprinsă între anii 1985 și câțiva puțin după 1989, an crucial, încă puțin reconstituit... Dar să nu spunem mai multe... Lectura este o experiență unică, personală. Cheile de lectură le putem folosi ori nu. Doar în literatură, prin lectură, suntem cu adevărat oameni liberi.” (Alina Hucai, redactor)